Sunt un slab grădinar. De-a lungul vieții m-am îngrijit de prea puține suflete pe care le-am răspândit în grădina mea.
Mi-am concentrat toata atenția, dragostea și dedicația pe acel trandafir sălbatic pe care speram să-l îmblânzesc…
M-am ales cu multe zgârieturi, am avut parte de multe eșecuri și suferințe, și până la urmă, toate au fost în zadar..Nu poți să te pui cu legea firii. și nu poți să înlănțui ceva a cărui menire e să fie liber.Am avut parte și de momente de fericire, frumusețe și pentru asta nu regret nimic.
Dar totuși, în acest moment, nu pot să ma opresc din contemplatul propriului meu spațiu de investiții. Privesc cu surpindere, plăcere și puțină rușine, la ceea ce răsare în jurul meu. De-a lungul timpului, de fiecare dată când reveneam în grădină, mai scăpam pe jos câte un bob cules de pe drum.Semințe de tot felul, mici, mari, colorate, uscate sau pline….Le dădeam drumul după ce ajungeam acasă, să cadă în voia sorții. Nu mă uitam înapoi aproape niciodată, îmi aminteam doar, din când în când de forma unora dintre ele.
Acum însă , stau și privesc cu uimire cum din acele semințe pe care eu le gândeam pierdute, răsar, mugurii de viață. Și sunt acolo să îmi încânte privirea, să îmi aline sufletul, să îmi arate cât am fost de nepăsătoare față de restul.
Iertați-mă.
În goana mea nebună, nu m-am gândit niciodată că voi putea vreodată avea mai mult decât am vrut. Mai mult decât mi-am dorit. Nu am știut că nu sunt…singură.
Și în aceste momente realizez într-adevăr că interacțiunile mele nu au fost niciodată fără nici un rezultat.
Va mulțumesc vouă, tuturor celor care sunteți alături de mine.
Tuturor celor pe care nu i-am așteptat, dar au venit.
Pe care poate eu i-am uitat, dar ei nu pe mine.
Vă mulțumesc. Plec capul în fața voastră, cu rușine, și mulțumire.
Vă mulțumesc.
