Creanga uscata in suflet

E o creanga uscata in sufletul meu. Atarna, rupta fiind, si atentioneaza intr-un mod tipic romanesc. Atentie! E ceva acolo!

Acel ceva de regula e o gaura uriasa, o groapa. O groapa neastupata in care cineva ar putea cadea sau s-ar putea accidenta.

Nu se stie cum s-a format sau cine e de vina. E acolo..Pur si simplu..Problema e ca nimeni nu se incumeta sa o repare. De ce ar face-o, in fond? Cine ar sari sa astupe sau sa repare greseala altuia? Cine vrea sa depuna acest efort? Nimeni..

Dar e o gaura acolo…O gaura care in preajma intunericului ar putea cauza accidente…Tot la fel, sufletul meu ar putea provoca pagube. Nu maini sau picioare. Ci buze rupte, buze sfasiate, buze lovite…Accidente violente ar putea provoca acea gaura nesemnalizata corespunzator… capul este cel mai expus. Si o data capul pierdut, restul corpului nu mai asculta…

Despre lucrurile marunte

Ma simt inchisa, constransa si sufocata. Mi-e rusine. Nu am intimitate. Ma simt ca si cum si cuvintele imi sunt furate de sub taste. Vreau sa ma ascund..sub masa…sub mine…in mine.

Am stors un moment de fericire din faptul ca am putut sa pun 2 cartofi si 2 oua pe o masa de branza, toate intr-o cutiuta prea stramta, prea mica. Am aplicat putin din tetrisul exersat zilnic in copilarie, produselor brute din realitatea uda. Simteam nevoia sa imi injectez acel minim de fericire, pentru ca stransoarea zilei de azi ma seaca.

Poate e de vina cordeluta care imi sta strans pe cap. Poate sunt de vina colegii care imi invadeaza prea tare spatiul personal. Poate e tinuta mea prea office care imi strange din fiinta. Poate e stomacul plin de cafea si fara mancare care ma strange.Poate sunt toate gandurile care se incapataneaza sa stea invalmasite in mintea mea si refuza categoric sa se lase aranjate.. Poate e sufletul plin de dor care ma strange.Poate e timpul. Poate sunt toate. Poate esti doar tu cel care ma strange de timp si suflet. Sau poate nu…

Am sa aplic fericirea in etape.

Etapa 1. Stabileste-ti o dorinta perfect realizabil : Vreau o ciocolata.

Etapa 2. Indeplineste-ti dorinta perfect realizabila :  Mananc o ciocolata.

Etapa 3. Bucura-te de indeplinirea dorintei, si savureaza fericirea.  : Realizat!

Noi

Pasiuni..

Mi-am (re/)descoperit pasiuni..Pe unele dintre ele le declarasem in moarte clinica. Si totusi, cu ajutorul unui suflu proaspat de viata, curaj si un pic de nebunie, am ajuns sa scot din mine lucruri care nu credeam ca mai exista.

Acestea sunt pasiunile mele (reinnoite):

Bici, Desen,Foto, Gatitul si…R- cel care a facut posibil ca toate aceste pasiuni sa renasca in mine. Multumesc.

Noi pasiuni…. Noi…..noi doi.

In grădina mea, am plantat…

Sunt un slab grădinar. De-a lungul vieții m-am îngrijit de prea puține suflete pe care le-am răspândit în grădina mea.

Mi-am concentrat toata atenția, dragostea și dedicația pe acel trandafir sălbatic pe care speram să-l îmblânzesc…

M-am ales cu multe zgârieturi, am avut parte de multe eșecuri și suferințe, și până la urmă, toate au fost în zadar..Nu poți să te pui cu legea firii. și nu poți să înlănțui ceva a cărui menire e să fie liber.Am avut parte și de momente de fericire, frumusețe și pentru asta nu regret nimic.

Dar totuși, în acest moment, nu pot să ma opresc din contemplatul propriului meu spațiu de investiții. Privesc cu surpindere, plăcere și puțină rușine, la ceea ce răsare în jurul meu. De-a lungul timpului, de fiecare dată când reveneam în grădină, mai scăpam pe jos câte un bob cules de pe drum.Semințe de tot felul, mici, mari, colorate, uscate sau pline….Le dădeam drumul după ce ajungeam acasă, să cadă în voia sorții. Nu mă uitam înapoi aproape niciodată, îmi aminteam doar, din când în când de forma unora dintre ele.

Acum însă , stau și privesc cu uimire cum din acele semințe pe care eu le gândeam pierdute, răsar, mugurii de viață. Și sunt acolo să îmi încânte privirea, să îmi aline sufletul, să îmi arate cât am fost de nepăsătoare față de restul.

Iertați-mă.

În goana mea nebună, nu m-am gândit niciodată că voi putea vreodată avea mai mult decât am vrut. Mai mult decât mi-am dorit. Nu am știut că nu sunt…singură.

Și în aceste momente realizez într-adevăr că interacțiunile mele nu au fost niciodată fără nici un rezultat.

Va mulțumesc vouă, tuturor celor care sunteți alături de mine.

Tuturor celor pe care nu i-am așteptat, dar au venit.

Pe care poate eu i-am uitat, dar ei nu pe mine.

Vă mulțumesc. Plec capul în fața voastră, cu rușine, și mulțumire.

Vă mulțumesc.

Zborul

Fluturas

Fluturașul își scutură aripile de poverile aduse de vântul crâncen. Fusese greu încercat. Întors, răsturnat și lovit încerca să își recupereze puterea pierdută. Culorile de pe aripi începuseră să se estompeze.Tremură.

Știa că fusese vina lui. Știa că nu trebuia să se lase ispitit de vântul vesel. Toți îl avertizaseră.

Dar ce frumos se jucau frunzele și florile pe unduirile răcoroase ale vântului. Cine și-ar fi imaginat că totul se va transforma într-un vârtej periculos.

Fluturașul fu tentat de dansul unei albăstrele. Zbură în direcția ei, cercetând de la depărtare îndoirile timide ale gingașei flori.

”Și eu pot să dansez!” își spuse fluturașul. ”Și chiar mai frumos decât ea..”

Se lăsă încet în palma rece a vântului, purtat de curenți.

”Nu te duce!” Strigau gângăniile din jur. ”Nu zbura cu vântul! E înșelător! Te va arunca și te va răni când nu te aștepți!”

”Sunteți geloase..! Nu are ce să-mi facă rău. Știu să zbor! Și pot să am grijă de mine!” Le răspunse cu aroganță fluturașul.

Și uite așa se lăsă dus…Închise ochii, își întinse aripile frumos colorate și așteptă să fie ridicat spre cer.

Vântul îl împingea ușor în sus, îl învârti de câteva ori și apoi iar îl ridică. Fluturașului îi plăcea. Știa că dansa mai frumos decât frunzele și florile.

Era sus, deasupra copacilor când deodată…un vifor rece și tăios îl izbi și îl dădu cu totul peste cap. Nu mai avea echilibru.

Dansul său grațios de mai devreme se transformă într-o încercare disperată de eliberare. Și pentru ca durerea să fie mai mare, vântul lovea florile, biciuia iarba și rostogolea gângăniile care îi ieșeau în față, dar făcea toate acestea cu fluturașul pe el. Fragila insectă  se izbea fără voia ei de restul ființelor, le rănea, scotea petalele din flori… Și bineînțeles că odată cu ele suferea și fluturașul.

După o luptă grea de eliberare, vântul încetă brusc. La fel de brusc cum începuse.

Fluturașul căzu de la înălțime, nemaiavând putere să-și deschidă aripile.

Lipsit de culoare, vlăguit, și rănit atât în exterior cât și în interior pentru răul pe care l-a provocat fără voia sa, fluturașul stătea nemișcat pe pământul umed și rece. Auzi de jur împrejur cum gânganiile vorbeau între ele.

”Vine toamna!Vine frigul, și apoi înghețul”

Fluturele încerca să se ridice. Dar nu mai putea. Culoarea frumoasă de pe aripi îi păli. Nu mai avea cum să se întoarcă. Nu mai avea nici unde. Rușinea ce ar avea-o de înfruntat față de toți cei care îl avertizaseră era prea mare. Știa că greșise.

Așa că rămase acolo.

Stătea nemișcat pe pământ, așteptând să vină frigul.

Știa că sfârșitul se apropia…Chemă pământul să-i fie pătură….

Puterea

Fii tu puterea mea.

Tu trebuie să fii tare. Când eu lovesc, tu trebuie să nu simți.

Când eu nu pot să fiu gentilă,

când sunt nervoasă,

când îmi revărs supărările și frustrările,….

când plâng,

tu să nu te sperii.

Nu poți să fii mai slab ca mine. Îți interzic să mă lași să decad.

Nu ai voie să plângi în fața mea. Decât de dor.

Și chiar și atunci, să caut eu lacrimile din ochii tăi.

Nu ai voie să plângi când eu te părăsesc……

Pentru ca ochii tăi trebuie să fie uscați, să poată vedea când eu vin, când eu mă întorc.

Și brațele să fie puternice, când mă cuibăresc în ele, vinovată…

Fii tu puterea mea.

Când îmi revărs slăbiciunile, instabilitatea și veninul,

Când suferința mea se transformă în pumni, palme sau reproșuri,

tu lovește-mă cu privirea.

Mustrătoare, puternică, dominatoare…

Arată-mi unde stă puterea. A ta. A mea.

A noastră.

Strânge-mă de mână când alții mă rănesc

Nu da în locul meu, dar nu mă lăsa nici să fug.

Fii tu puterea din spatele meu cu care pot înfrunta o lume.

Dă-mi avânt când vreau să zbor,

dar nu prea mult… să mă îndepărtez de tine.

Tot la tine trebuie să mă întorc.

……

Când eu uit să iubesc, fii tu iubirea mea,

Iubește și pentru mine.

Dar niciodată să nu cazi în fața mea.

……..

Sunt un copil încă.

…….

Am și eu puterea mea.

Și răbdarea, și înțelegerea, și dragostea.

Dar le-am depus toate la tine.

Acolo,

Unde se află și sufletul meu.

La tine.

An Education

Inocenta ei, viitorul bine definit.
Sarmul lui, imaginea ei de pisic plouat.
Increderea ei.
Eliberarea ei.
Prietenii lui.
Schimbarea ei.
Viata noua in care intra. Jazz-ul, concertele si evadariile.
Minciunile lui zise parintilor ei.
Oxford.
Dezamagire.
Paris.
Alunitele de pe trupul ei proaspat.
Imaginea proaspetei femei, fosta fetita, stand la geamul unei camere din Paris.
“She’s THE ONE”. Spuse el.
Renuntarea la un viitor sigur dar plictisitor.
Sustinerea parintilor.
Cina in oras.
Adevarul.
Finalul.
Maturizarea.
Acceptarea.
Oxford.

Cu toate ca am vazut foarte multe filme,niciodata nu le-am facut reclama. Acum o fac.M-a impresionat. Probabil datorita nenumaratelor asemanari intre Ea si mine.Probabil pentru modul aproape identic in care am evoluat si eu, pana la un moment dat. Alegerile au fost diferite. Rezultatul e tot bun. Oare asta inseamna ca in acest tip de situatie, orice alegeri ai lua, tot ai de castigat la fel de mult cat ai de pierdut?
Unul film foarte bine realizat. An Education

Blestemul lui Dumnezeu

Insamantat inca din timpul lui Adam si Eva. Acel sentiment care actioneaza in noi dorinta de a scurma, de a cauta, si a gasi motive acolo unde nu ar trebui sa existe. NEMULTUMIREA fata de ceea ce avem. Incapacitatea de ne simtii fericiti cu ce avem. Imposibilitatea de a aprecia ce e langa noi.
Eva le avea pe toate. (Vorba vine) Era singura femeie din viata barbatului ei. Avea tot ce ar fi putut sa-si doreasca.
Si totusi…TOTUL nu a fost suficient. I-a trebuit mai mult. A trebuit sa aiba din acel ceva care e interzis. Singurul lucru pe care nu-l avea. Si de care, nu avea, defapt, nevoie.
Acel blestem se revarsa acum in fiecare fiinta umana. Se rostogoleste pic cu pic in suflet. Si distruge.

Am o masina. De ce nu am si casa?
Am casa. De ce nu am si piscina?

Am ambii parinti. De ce nu sunt mai buni?
Am un parinte. De ce nu sunt doi?

Am un iubit bun si bland. De ce nu e mai “bad boy”?
Am un bad boy. De ce nu stie sa fie mai bland?

Am o iubita draguta. De ce nu e superba, bunoaca?
Am o iubita care arata traznet. De ce nu e mai inteligenta?

Am un caine. Vreau o pisica!
Am un job de birou. Vreau unul mai dinamic. Vreau mai multi bani. Vreau pauze mai dese, colegi mai putin comunicativi cand vreau eu si totusi disponibili 100% pentru mine cand vreau sa iau o pauza. Vreau o masa mai mare, un PC mai bun, un cont mai gras..
Am sanatate tun. Ei si? Asta nu vine la pachet?
Am o mama iubitoare.Parca e prea pisaloaga.
Sunt burlac/a. Vreau pe cineva alaturi.
Am pe cineva alaturi. Vai ce bine era cand eram singur/a.

Uite acesta e blestemul adevarat al Lui Dumnezeu. El ne-a creat. A scapat aceasta “eroare” de creatie, pe care ar fi putut sa o remedieze. Dar nu. A preferat sa ne lase pe noi sa alegem ceea ce vrem. Si acest lucru a devenit un blestem doar pentru ca noi nu suntem capabili sa stim exact ce vrem si de ce, sa avem o argumentare solida pentru dorinta noastra si in acelas timp sa avem si PUTEREA de a aprecia….. NU…Noi daca avem X, ne trebuie Y. Daca dobandim Y, ne dam seama ca defapt X a fost mai bun. Si atunci cautam un Z in speranta ca o sa faca cat X si Y la un loc.
SI aici ma refer la absolut toate deciziile si alegerile pe care le facem zi de zi. De la painea zilnica (alba/neagra, semi, cu grau, cu tarate, cu cartofi, feliata, nefeliata) pana la alegerile pe care le facem referitor la stilul nostru de viata zilnic.

Nu as vrea sa se creada ca invinovatesc faptul ca avem atat de multe posibilitati de unde sa alegem. Nici macar nu judec pe cei care nu se pot hotara pe ceea ce isi doresc.
Problema cea mai mare se afla, dupa cum am spus mai sus, in incapacitatea persoanelor de a se si bucura de alegerile pe care le-au facut.
Cu cat avem mai mult, cu atat vrem mai mult. Pendulam de-a lungul intregii noastre vietii, intre optiuni care ni se par, de fiecare data mai bune decat ceea ce avem. Chiar daca nu sunt deloc.
Suntem intr-o cursa continua impotriva noastra. Nu castigam niciodata, nu ne oprim niciodata, fugim mereu impulsionati de ideea care ne macina ” Dar daca Y o sa fie mai bun decat Z-ul meu?”
Ar mai fi atat de multe de discutat pe tema asta, ca nu mi-ar ajunge o saptamana sa scriu continuu pentru a termina.
Si asta pentru ca viata e pliiiiiiiiiiiiiina de optiuni.Si noi am ramas cu blestemul care ne face sa credem ca ceea ce e langa noi, nu e ceea ce ar trebui sa avem.

Si de cele mai multe ori, acest lucru aduce nefericire.
Asta am vrut sa zic defapt.

De 8 Martie ….caut femeia din mine?

Cand eram inca in burta la mama, tata vroia sa fiu baiat. Mama l-a anuntat plangand ca e fetita. Tata s-a bucurat oricum.
Aveam vreo 2-3 ani si totusi tin minte cum, mergand cu bunicii cu tramvaiul, o tanti controlor (deci da, Tanti aka femeie), s-a uitat la mine si cu un zambet de ala stupid pe care il afisezi copiilor, s-a aplecat asupra mea si a zis : “Vaaaaaaaai ce dulce e!” si apoi catre bunici: “Dar ce e? Fetita sau baiat?” Nu stiu daca la vremea respectiva stiam sa injur sau nu, dar cu siguranta nu mi-a placut intrebarea ei.
Tot asa, aveam vreo 3 ani si mama s-a hotarat sa-mi ia o jucarie (aveam si altele acasa dar de asta imi aduc aminte). Am mers noi frumos in piata la rusi , si mi-am ales cea mai colorata extraordinara si fascinanta…masinuta de formula 1. Da. Masinuta.( Desi era ditamai masina defapt, nu era machetuta). Si cum mi-o tineam eu mandra in brate si o inspectam, in tramvai – hmm, e o chestie cu tramvaiele astea- se aseaza un nene langa mine si ma intreaba: “Dar ti-ai luat masinuta? Pai tu esti fetita!De ce ti-ai luat masinuta?” De D-aia nene. Sa ai tu ce te mira!
In copilarie nu-mi placeau papusiile prea mult. Singura la care am tinut foarte mult a fost o maimutica. Pe care am pierdut-o pe drum pe undeva. Eram prea mica si probabil i-am dat drumul, considerand ca o sa vina ea inapoi acasa. Apoi am plans cand am realizat ca nu mai e in bratele mele.Si nici acasa..Am mai avut ceva papusa Barbie si inca una care era ceva imitatie. Le faceam haine. Nu stiu daca asta poate fi considerata o activitate strict feminina. Oricum….
Cand am mai crescut putin, activitatea mea preferata era cataratul in copaci. Mai ales intr-un tei. Era teiul meu. Puteam sta acolo la infinit (sau cel putin asa parea).
In scoala eram cea mai buna la fotbal.Baietii se fereau de mine ca dadeam la picioare urat de tot. Nu imi era frica de vanatai. (nu eram cea mai buna pentru ca loveam, eram buna pentru ca eram buna si bagam cele mai multe goluri) Sau ma bagam in poarta. Puteam usor incasa o minge sutata puternic. Nu imi era frica de lovituri.
Cu fetele nu ma intelegeam prea bine. Nu intelegeam rostul barfelor si a comentariilor specifice feminine.Si “elastic” nu puteam juca pentru ca ma tot incurcam in elastic.
In adolescenta matusa m-a certat ca de ce nu sunt si eu mai feminina. De ce ma imbracam ca un baietoi. Pai sa vedem, pentru ca faceam atatea nebunii care nu as fi putut sa le fac daca eram cu “fustita”.
De curand m-am tuns scurt. Toata lumea mi-a zis ca imi sta foarte bine. Toti au fost entuziasmati de noul look. De parca mi-ar veni muuult mai bine decat cu parul lung.
Mi-am facut de curand un test de stabilire a tiparului de sex (feminin/masculin) al creierului meu..si ghici! rezultatul : “creier cu caracter puternic masculin”.
Stiu sa schimb bateriile la baie, sa schimb un bec sau o priza, sau alte maruntisuri din casa tipice masculine, iubitul vine si imi cere ajutorul/parerea cand are probleme hard/soft cu calculatorul, dar tot el, in schimb m-a bagat cu capsorul si mainile in mecanica unei masini.
Si desi nu imi este imposibil, imi e foarte greu sa merg pe tocuri, si de aia le evit cat pot. Lasand la o parte faptul ca uneori umblu ca o ratusca, imi provoaca dureri teribile de picioare….

Si totusi. Sunt o EA.
Iubesc pe EI. (chiar daca imi plac si unele ELE). Dar nu pot iubi, sau sta langa un tip care nu stie sa faca cel putin cat mine. Nu ma deranjeaza ca el sa fie mai pedant sau mai metrosexual, cum se spune, atata vreme cat asta nu ii afecteaza abilitatile masculine.

Oare ar trebui sa-mi fac griji totusi?…

Evadare

7 si 20. Iar intarzie la lucru.

Privii afara la geamul inca acoperit de perdeaua de intuneric. Mintea i se goli brusc. Ochii ramasera pierduti undeva departe.
Fiinta ei se inchise brusc. O idee ii comada acum gesturile. Se imbraca, iesi, se urca in masina, pleca.

Nu tinu cont de vorbele mamei, de gesturile ei disperate de a o scoate din starea de transa, de intrebarile ei sau de socul cand o vazu ca iese din casa asa. Pe pilot automat.Asa functiona.

Masina porni parca singura. Conducea pe un drum pe care doar Ideea o stia. Ea inca nu isi reveni din transa. Strazile, masinile, indicatoarele, blocurile, pietonii, totul se transforma intr-un amalgam de nuante griulii pierdute.

Conducea.
Spiritul ei se simtea mai bine ca un pisic lenes care incepea sa se trezeasca dintr-un pat moale. Incepea sa respire.
Desii isi tinuse ochii deschisi pana atunci, abia in acel moment isi deschise larg ochii si privirea.Vazuse defapt unde era. Dumnezeule! Unde era?!?! In ambele parti doar campii uscate. In fata si in spate drumul. Cate un camion mai trecea pe langa ea.Se uita la ceas. 10:23. Nu se poate!!!! Unde era?!?!?! De cat timp conducea???? Incerca sa nu-si piarda firea si privii atenta la drum, cautand indicatoare care sa ii dea o idee despre directia in care se indrepta. 28 km pana la …. Cand vazu numele orasului, realiza unde mergea. Se lasa moale in scaun, tinand totusi volanul atenta. Era socata.
I-o facuse. Mintea i-o facuse in sfarsit. A tradat-o. A rapit-o. S-a razvratit.
Incerca sa-si aduca aminte cum a ajuns aici. Degeaba. Tot ce tinea minte era geamul intunecat al camerei sale. Atat. Se uita din nou la ceas. Doamne! Lucrul! MAMA! Dumnezeule….Cauta un telefon. Se uita pe bord unde obisnuia sa-l puna de obicei. Nimic. Avea in dreapta geaca. Atat.
Realiza ca singurul lucru care il poate face acum e sa ajunga la destinatie. Asa ca, continua atenta drumul, gandindu-se la un mod in care ar putea sa ii anunte pe cei de acasa unde e.

Intrarea in oras. Bun venit in ….. !

Da….. Bun!…ce sa zic..!
Cauta indicatoarele spre Centru. Le urmari o vreme. Ajunse in Centru. Cauta un loc de parcare. Isi lua geaca si iesi. Privii dispretuitor spre masina, considerand-o complice la rapirea ei. Facu doi pasi. Se oprii. Isi arunca ochii asupra Masinutei. Bombonica. Ce vina are ea? Ii arunca un zambet strengar si pleca.
Se plimba o vreme pe malul raului. Inca nu-i venea sa creada ce a facut. Isi amintii brusc ca trebuie sa dea un telefon. Cauta cu privirea in jur. In spatele ei o cladire mare cu un turn impunator.
Nu se poate. Chiar si pasii au tradat-o ? Au adus-o ACOLO.
Se zbatu sa ramana pe loc. Privii inmarmurita. Si acum? Acum ce fac?!

Trase adanc aer in piept si inchise ochii cateva secunde. Apoi pornii, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, spre intrarea in cladire. Pana la urma trebuie sa caute un telefon.

Nici nu facu bine 10 pasi si din nou se bloca. Usa grea de la intrare se deschise si de acolo iesisera 3 tineri. Un el si doua ele. Atata doar ca el…era.. EL. Statea intre ele si povesteau zambind. Ochii ii sclipeau.Asa cum il stia.
La un moment dat el privii spre ea si zambetul ii disparu brusc. Ea putea sa vada socul de pe fata lui. El se oprii. Le lasa pe cele cu care era sa merga mai departe si se indrepta spre Ea.
Ea inca ramase inmarmurita. Si totusi, din nou, si zambetul o trada, intampinandu-l pe el.

el:……… Ce faci aici….? Adica..aaaa..Ma bucur ca te vad, dar nu ma asteptam…….
ea(speriata si tremurand): …..aam…aa.. Nu stiu..eu..aaaa….

In acel moment ea realiza ca Ideea o invinsese. Pusese stapanire pe ea si o controlase pana la ultimul gest. Stia ca ea nu mai are nici un cuvant de spus in aceasta problema. Isi incarcerase prea mult in sine aceste nevoi, care au evadat, s-au rasculat si au format aceea Idee cu care au reusit apoi sa o rapeasca pe ea, de ea…
Nu se mai putea stapanii. Nu mai putea sa-si infrane dorintele. Acestea curgeau asupra ei, siroaie siroaie….. O dusesera la el.