
Fluturas
Fluturașul își scutură aripile de poverile aduse de vântul crâncen. Fusese greu încercat. Întors, răsturnat și lovit încerca să își recupereze puterea pierdută. Culorile de pe aripi începuseră să se estompeze.Tremură.
Știa că fusese vina lui. Știa că nu trebuia să se lase ispitit de vântul vesel. Toți îl avertizaseră.
Dar ce frumos se jucau frunzele și florile pe unduirile răcoroase ale vântului. Cine și-ar fi imaginat că totul se va transforma într-un vârtej periculos.
Fluturașul fu tentat de dansul unei albăstrele. Zbură în direcția ei, cercetând de la depărtare îndoirile timide ale gingașei flori.
”Și eu pot să dansez!” își spuse fluturașul. ”Și chiar mai frumos decât ea..”
Se lăsă încet în palma rece a vântului, purtat de curenți.
”Nu te duce!” Strigau gângăniile din jur. ”Nu zbura cu vântul! E înșelător! Te va arunca și te va răni când nu te aștepți!”
”Sunteți geloase..! Nu are ce să-mi facă rău. Știu să zbor! Și pot să am grijă de mine!” Le răspunse cu aroganță fluturașul.
Și uite așa se lăsă dus…Închise ochii, își întinse aripile frumos colorate și așteptă să fie ridicat spre cer.
Vântul îl împingea ușor în sus, îl învârti de câteva ori și apoi iar îl ridică. Fluturașului îi plăcea. Știa că dansa mai frumos decât frunzele și florile.
Era sus, deasupra copacilor când deodată…un vifor rece și tăios îl izbi și îl dădu cu totul peste cap. Nu mai avea echilibru.
Dansul său grațios de mai devreme se transformă într-o încercare disperată de eliberare. Și pentru ca durerea să fie mai mare, vântul lovea florile, biciuia iarba și rostogolea gângăniile care îi ieșeau în față, dar făcea toate acestea cu fluturașul pe el. Fragila insectă se izbea fără voia ei de restul ființelor, le rănea, scotea petalele din flori… Și bineînțeles că odată cu ele suferea și fluturașul.
După o luptă grea de eliberare, vântul încetă brusc. La fel de brusc cum începuse.
Fluturașul căzu de la înălțime, nemaiavând putere să-și deschidă aripile.
Lipsit de culoare, vlăguit, și rănit atât în exterior cât și în interior pentru răul pe care l-a provocat fără voia sa, fluturașul stătea nemișcat pe pământul umed și rece. Auzi de jur împrejur cum gânganiile vorbeau între ele.
”Vine toamna!Vine frigul, și apoi înghețul”
Fluturele încerca să se ridice. Dar nu mai putea. Culoarea frumoasă de pe aripi îi păli. Nu mai avea cum să se întoarcă. Nu mai avea nici unde. Rușinea ce ar avea-o de înfruntat față de toți cei care îl avertizaseră era prea mare. Știa că greșise.
Așa că rămase acolo.
Stătea nemișcat pe pământ, așteptând să vină frigul.
Știa că sfârșitul se apropia…Chemă pământul să-i fie pătură….